Re-design blog

A venit și mult așteptatul moment pe care l-am așteptat de ceva vreme, doar că nu prea aveam timp de el. Ei bine, de peste jumătate de am tot amânam refacerea acestui blog, și completa sa transformare. I-a venit rândul și lui într-un final.

Tot amânam să-l refac, ba că aveam lume destulă care intra zilnic, ba că nu-mi place să arate totul a „Under Construction”, și diferite alte motive. Însă la un moment, am zis, ori acum, ori niciodată.. și uite că a fost acum. Dacă ați intrat ieri sau alaltăieri pe blog probabil ați văzut că era o pagină de „În Construcție”, dacă n-ați intrat, n-ați pierdut nimic. 🙂

Am ales să rămân cu framework-ul Genesis frumos codat de către cei de la StudioPress. Am ales o temă destul de ok zic eu Interior Pro pe numele ei, chiar dacă această temă nu are meniul fix, însă merge și fără, la un moment poate o să am timp să-l fac eu, însă nu este musai.

Am făcut blogul exact ce ar fi menit să fie, și anume ceva care să reflecte activitățile mele tehnice, și eventual să pot atrage mai mulți clienți și prin intermediul acestui site. Nu doar prin intermediul celor expre dedicate doar activităților mele. Astfel blogul capătă funcție dublă, și de blog, și de site de prezentare. Până una alta, aștept păreri..

15 Comentarii

  1. Se prea poate sa fie defectul meseriei dar cred ca ai nevoie de doua-trei imagini profi cu tine, care sa te reprezinte si care sa fie in concordanta cu textul din about (care, apropo, duce intr-un clasic 404 nesecurizat, mai sa-mi sara chrome-ul la beregata ca am dat click) dar si cu imaginea generala a siteului care arata brici.

      1. In dreapta, sub numele si poza ta e niste text si un „Mai multe detalii…” cu hyperlink catre (link modificat) care 404eaza.

Comentariile sunt închise.